Banner 1

Carte de vizita

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înfiinţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone. Parcurile naturale, corespund categoriei V IUCN – Peisaj Terestru: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru şi recreere.
 

Parcul Natural Putna-Vrancea are drept scop protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică; de asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

    Prin Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964 din 2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România,
(1) Se declară ca sit de importanţă comunitară arealul ROSCI0208 Putna-Vrancea.
(2) Până la declararea siturilor de importanţă comunitară ca arii speciale de conservare prin hotărâre a Guvernului, în baza recunoaşterii lor de către Comisia Europeană, pentru fiecare din siturile declarate la alin. (1) se instituie cu caracter provizoriu regimul de arie naturală protejată, ca arie specială de conservare.
    Limita sitului ROSCI0208 Putna-Vrancea este suprapusă pe limita administrativă a Parcului Natural Putna-Vrancea.

    Horărârea de Guvern nr. 1284 din 31 octombrie 2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, instituie regimul de arie naturală protejată şi se aprobă încadrarea în categoria de management ca arie de protecţie specială avifaunistică pentru situl ROSPA0088 Munţii Vrancei, arie ce se suprapune pe teritoriul administrativ al Parcului Natural Putna-Vrancea.
Parcul Natural Putna-Vrancea este administrat de RNP Romsilva – Administratia Parcului Natural Putna-Vrancea RA.

Zonarea interna a Parcului Natural Putna-Vrancea

    Zonarea internă a Parcului Natural Putna Vrancea  a fost realizată în conformitate cu prevederile O.U.G. 57/2007 şi are la baza criterii legate de activităţile permise şi de valorile deosebite ce se constituie în obiective majore pentru conservare.
    Prin planul de management al Parcului Natural Putna Vrancea sunt definite şi delimitate după caz: zona de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală, zonele de management durabil şi zonele de dezvoltare durabilă a activităţilor umane.
    Suprafeţele, potrivit zonării interne a PNPV, sunt prezentate în tabelul 1.

Zona de protecţie strictă
    Zona de protecţie strictă este situata in partea de sud a P.N.P.V., şi cuprinde zona sălbatică din treimea mijlocie şi superioară a Vf. Goru în care nu au existat intervenţii antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus.
    În zona de protecţie strictă se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi ecoturism.

Zone de protecţie integrală

    Zonele de protecţie integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul PNPV, fiind necesară menţinerea proceselor naturale. Aceste zone de protecţie integrală sunt în număr de 12 (douasprezece), in suprafata totala de 7 650.42,  fiind enumerate in tabelul 2 :

În zonele de protecţie integrală sunt interzise urmatoarele activităţi:
a) orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
b) activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare stiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.


În zonele de protectie integrala se pot desfasura urmatoarele activitati :

a) stiinţifice şi educative;
b) activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;
c) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păsunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităţilor care deţin păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră si faună prezente;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, la propunerea administratiei şi în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, in conformitate cu planul de management;
f) intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea administraţiei şi cu avizul consiliului stiinţific, în baza aprobării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
g) acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, la propunerea A.P.N.P.V., cu avizul consiliului stiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac la propunerea A.P.N.P.V., cu avizul consiliului stiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
h) acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori, şi acţiunile de monitorizare a acestora;
i) acţiunile de combatere a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulţire, la propunerea A.P.N.P.V., cu avizul consiliului stiinţific şi în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Zonele de management durabil , zone tampon

    In P.N.P.V., zonele de management durabil (zonele-tampon) fac trecerea între zonele cu protecţie integrală şi cele de dezvoltare durabilă. Suprafata acestoraeste de 29. 927,47 ha, determinata in GIS.
    În zonele de management durabil se pot desfăsura următoarele activităţi:
a) stiinţifice şi educative;
b) activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;
c) utilizarea raţională a pajistilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animale domestice, de către proprietarii care deţin păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
f) intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea consiliului stiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
g) acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, cu acordul administraţiei parcului, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu acordul administratiei parcului, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
h) activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantităţi care depăsesc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administraţiei parcului, emis în baza aprobării autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură;
i) activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfăşura numai de persoanele fizice şi juridice care deţin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunităţile locale, cu aprobarea administraţiei ariei naturale protejate;
j) activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole si de crestere a animalelor, precum si alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale;
k) lucrări de îngrijire si conducere a arboretelor si lucrări de conservare;
l) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinarit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice sau în margine de masiv. In arboretele de molid se pot aplica tăieri rase pe parcele de maximum 1 ha;
m) activităţi de vânătoare;
n) activităţi de pescuit sportiv.

Zonele de dezvoltare durabila a activitaţilor umane

    Zone de dezvoltare durabilă a activităţilor umane sunt zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii.
    Aceste zone sunt declarate prin PUG ca zone de intravilan, în care sunt permise menţinerea sau dezvoltarea infrastructurii turistice, cu respectarea legislaţiei în vigoare pentru arii protejate, astfel încât să se limiteze impactele negative asupra celorlalte zone. Cuprind perimetrele construite, care sunt delimitate ca atare în Planurile de Urbanism General (PUG), din localitatile Lepsa, Gresu şi Coza.
    În zona de management durabil, punctul Gălăciuc se evidenţiază zona de interes special din punct de vedere al biodiversităţii care cuprinde rezervaţia sursă de seminţe de pin silvestru.
    În zonele de dezvoltare durabilă se pot desfăşura următoarele activităţi:
a) activităţi de vânătoare;
b) activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor;
c) activităţi de pescuit sportiv, şi piscicultură (doar pentru creşterea speciilor autohtone);
d) lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;
e) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv şi tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de molid pe suprafeţe de maximum 1 ha;
f) activităţi specifice modului de producţie ecologic de cultivare a terenului agricol şi creşterea animalelor, în conformitate cu legislaţia specifică din sistemul de agricultură ecologică;
g) alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale.
    În zona de management durabil şi în zona de dezvoltare durabilă se delimitează zona de interes special din punct de vedere al biodiversităţii care cuprinde rezervaţia sursa de seminţe de pin silvestru din u.a.-urile 24B, 26C, 27A si 28 A din UP I Mociaru, in proprietatea Obstii de Mosneni Tulnici,  administrata de S.C. Ocolul Silvic Privat Obstea Tulnici SRL.
    In delimitarea zonelor de dezvoltare durabila au fost luate in considerare 3 (trei) culoare de trecere a faunei sălbatice (inclusiv a speciilor de urs, lup si ras) în care sunt interzise:
a) orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
b) activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare stiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.
     Pe lângă cele de mai sus, aici se pot desfăşura următoarele activităţi, cu respectarea prevederilor din planurile de management: activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor, activităţi de exploatare a resurselor naturale regenerabile, lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare, alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale. 
    Limitarea activitatilor in arealul parcului (potrivit zonarii interne), sunt reglementate de HG 57/2007 cu modificarile si completarile ulterioare.


Obiectivele specifice de management:
- Asigurarea statutului favorabil de conservare al speciilor si habitatelor naturale de importanţă comunitară din Parcul Natural Putna-Vrancea- Sit Natura 2000;
- Protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului prin menţinerea interacţiunii armonioase a
omului cu natura;
- Menţinerea unor efective viabile de carnivore mari în partea de vest a judeţului Vrancea,
în cadrul reţelei ecologice de protecţie a acestora, şi conectate la habitatele carnivorelor mari din România;
- Încurajarea comunităţilor locale în vederea dezvoltării unor activităţi economice care, prin utilizarea durabilă a resurselor, să le aducă beneficii şi să contribuie la reducerea presiunii asupra resurselor din parc, promovând împreună cu comunităţile locale valorile culturale si tradiţionale în vederea creşterii valorii zonei şi a Parcului Natural.
- Promovarea unui turism care să nu afecteze negativ parcul, să ducă la creşterea respectului pentru valorile parcului şi care să încorporeze valorile culturale şi tradiţionale ale zonei în circuitul turistic al parcului natural.
- Conştientizarea şi educarea publicului şi a factorilor interesaţi pentru înţelegerea importanţei conservării naturii şi pentru obţinerea sprijinului în vederea realizării obiectivelor Parcului Natural Putna-Vrancea ca parc natural şi Sit Natura 2000;
- Promovarea toleranţei sociale faţă de cele trei specii de carnivore mari prin combaterea efectivă şi responsabilă a surselor de conflict şi competiţie cu oamenii;
- Managementul eficient şi adaptabil al Parcului Natural Putna-Vrancea prin asigurarea unui sistem integrat de gospodarire;


Pe suprafaţa PNPV se găsesc şase arii protejate, încadrate în categoria rezervaţii naturale (IV I.U.C.N.):
- Groapa cu Pini – arie protejată din anul 1992 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000, având o suprafaţă de 11,1 ha.
- Strâmtura - Coza – arie protejată din anul 1990 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000, având o suprafaţă de 15 ha.
- Muntele Goru – arie protejată din anul 1990 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000, aceasta a fost declarată Rezervaţie Naturală după Legea 462/2001, având o suprafaţă de 388,1 ha.
- Pădurea Lepşa-Zboina – arie protejată încă din anul 1973 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000, aceasta a fost declarată Rezervaţie Naturală după Legea 462/2001, având o suprafaţă de 210,7 ha.
- Cascada Putnei – arie protejată încă din anul 1973 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000, aceasta a fost declarată Rezervaţie Naturală după Legea 462/2001, având o suprafaţă de 10 ha.
- Valea Tişiţei – arie protejată încă din anul 1973 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000. Prin HG 2151/2004, acest areal a fost reconsiderat, suprafaţa de 2726,3 ha căpătând sub denumirea de Tişiţa, statutul de rezervaţie naturală.

Localizare
Parcul Natural Putna-Vrancea, se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei. Acest parc se înscrie grupei externe a Carpaţilor de Curbură, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud – vest masivele Mordanu şi Goru. Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune spaţial în cea mai mare parte a bazinului hidrografic montan al Putnei.
Suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 hectare, reprezentând 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea.

Relief
Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune unor unităţi de relief variate, bine individualizate, dispuse în trepte ce coboară de la vest către est, dând regiunii aspectul unui imens amfiteatru.
Principalele subunităţi de relief din cadrul Parcului Natural Putna-Vrancea sunt: Munţii Lăcăuţi-Goru, Muntele Coza, Lepşa, Zboina Neagră (D. Bălteanu, Ioana Ştefănescu, 1987).
Munţii Lăcăuţi-Goru se desfăşoară pe direcţie generală NV-SE, între cumpăna de ape a râurilor Basca Mare şi Zăbala. Corespund unei axe de înălţare maximă din Carpaţii Curburii şi sunt alcătuiţi din gresii dure. În cuprinsul lor sunt înălţimile maxime din Munţii Vrancei şi din bazinul Putnei – Vf. Goru (1784,6 m) şi Vf. Lăcăuţi (1776,7 m).
Muntele Coza se extinde la nord de Zboina Frumoasă şi este delimitat de râurile Putna (la nord), Zăbala (la sud-vest) şi Năruja (la sud-est). Corespunde din punct de vedere geologic "semiferestrei de Vrancea" în constituţia căreia sunt incluse gresii, argile nisipoase, marno-calcare, etc. Reţeaua hidrografică, în principal afluenţii Putnei, a generat fragmentarea Muntelui Coza şi individualizarea în cadrul acestuia a mai multor culmi şi înălţimi separate, printre care se numără: Coza (1629,3 m), Tisaru Mare (1267,8 m), Pietricelele (l162,8 m), şi Zimcea (1369,2 m).
Munţii Lepşei şi Muntele Zboina Neagră se desfăşoară la nord de valea Putnei şi sunt separaţi de râul Lepşa. Cumpăna de ape urmăreşte linia celor mai mari înălţimi ale M-ţilor. Lepşei, trecând prin vârfurile: Buniu (1543,5 m), Stogu Mare (1526,9 m), Cobert (1516,5 m), Muşatu (1502,7 m), Lepşa (1390 m). Dintre culmile secundare, mai importante sunt: Piatra Albă (1085,8 m) şi Piscul Mesteacănului (1221,2 m).
În cuprinsul zonei montane se află şi două bazinete depresionare: la Lepşa şi la Greşu, ambele situate pe râul Putna. Ele au rezultat ca urmare a eroziunii laterale exercitate de reţeaua hidrografică (bazinetul Lepşa), sau datorită distrugerii versanţilor prin alunecări şi degradări (bazinetul Greşu) (H. Grumăzescu, Ioana Ştefănescu, 1970).

Geologie
Parcul Natural Putna-Vrancea, ca parte a Munţilor Vrancei, reprezintă din punct de vedere geologic rezultatul orogenezei alpine, cu relevarea în peisajul actual a intensităţilor diferite în spaţiu şi timp a manifestărilor ei. Ca parte integrantă a Carpaţilor Orientali, Munţii Vrancei şi implicit arealul Parcului Natural aparţin unităţii de fliş, cu subunităţile sale. În baza cuverturii sedimentare sunt stratele mai vechi care aparţin flişului cretacic, în timp ce în partea superioară se remarcă formaţiunile mai tinere ale flişului paleogen.
Raporturile tectonice dintre cele două subunităţi ale flisului sunt “anormale” în sensul că unitatea mediană este deversată către est, şariată, peste unitatea marginală. Aceasta din urmă, care reprezintă un mare anticlinoriu, apare sub forma de semifereastră tectonică, deschisă prin eroziune şi denudaţie de Putna şi afluenţii săi. Flisul cretacic se defineşte prin unitatea superioară, adică Pânza mediană a gresiei de Tarcău, separată de autohton prin sariaj.
O trăsătură caracteristică este aceea a inversiunilor de relief rezultate din poziţia stratelor cu durităţi diferite în complexele tectonice ale cutelor : culmi pe sinclinale şi văi pe anticlinale.

Hidrologie

Datorită condiţiilor climatice impuse de altitudinea reliefului, de poziţia geografică în cuprinsul Carpaţilor de curbură, Munţii Vrancei şi implicit spaţiul Parcului Natural Putna-Vrancea oferă condiţii prielnice organizării unei reţele hidrografice dense.
Caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor de apă din acest spaţiu sunt influenţate într-o măsură apreciabilă de structura, litologia, tectonica fiecărei unităţi geologico-morfologice din arealul său.
Astfel, în regiunea montană alcătuită din roci dure şi semidure, slab permeabile, infiltraţia este redusă, iar apele din precipitaţii se scurg cu uşurinţă pe versanţi, contribuind la alimentarea râurilor.
Datorită substratului dur şi impermeabil, apele pătrunse în depozite coluviale, deluviale şi proluviale alimentează şi ele organismele hidrografice care, în acest sector bazinal se caracterizează prin debite bogate şi relativ constante. În acelaşi timp roca, în gradul ei de rezistenţă, reprezintă un factor de "control al aluviunilor" care, impune relaţiile dintre debitele lichide şi solide ale râurilor.
În zona montană, deşi energia cinetică a cursurilor de apă este mare şi scurgerea bogată, cantitatea de aluviuni în suspensie este în general redusă (3,8 t/ha la Tulnici), din cauza rezistenţei sporite la eroziune a rocilor.
Foarte multe izvoare conţin ape mineralizate puternic, îndeosebi cu sulf, carbonaţi şi compuşi cu fier. Astfel de izvoare minerale pot fi întâlnite la baza versanţilor care străjuiesc Cascada Putnei, la baza versantului cu expoziţia nordică a culmii Porcului (confluenţa pârâului Tişiţa cu Putna), a pârâului Dumbrăvanu cu pârâul Coza.
Izvoarele cu apă potabilă obişnuită pot fi întâlnite în tot sectorul montan al bazinului.
Bazinul hidrografic cel mai important, cel al râului Putna, are o suprafaţă totală de 2742 km2 din care, 31 % aparţin sectorului montan care drenează aproape în exclusivitate flancul răsăritean al Munţilor Vrancei. La alcătuirea bazinului hidrografic participă şi râul Zăbala (unit cu Năruja), precum şi totalitatea pâraielor montane.