Banner 1

Despre noi

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înfiinţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone. Parcurile naturale, corespund categoriei V IUCN – Peisaj Terestru: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru şi recreere.

Parcul Natural Putna-Vrancea are drept scop protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică; de asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.